Săptămânal editat de:SC IMPACT PRESS SRLAdresa: Rm. Valcea, Calea lui Traian, Nr. 125, Bl. Socom, Et. 1. Cam. 6Telefon: 0374001137 sau0350719998Fax: 0350814380 E-mail:office@radicalonline.inforadicaldevalcea@gmail.com
Editor coordonator:Carla VASILESCUSecretar general de redacţie:Irina RîpanRedacţia:Lucian AVRAM, Ilinca Neagoe, Meedea Marinescu
Layout si web:Lucian Avram avram_lucian@yahoo.com
Reprezentanţii partidelor politice din judeţ au asaltat cu contestaţii şi sesizări Biroul Electoral Judeţean (BEJ) pentru alegerile europarlamentare. Aceştia s-au plâns BEJ-ului că nu se respectă legea în ceea ce priveşte afişajul electoral. Problemele legate de panotajul electoral au apărut încă de sâmbătă, 24 noiembrie 2007, când trebuiau înlăturate aceste afişe. Cei care s-au adresat Luciei Barăscu, preşedintele BEJ pentru euroalegeri, au fost pesediştii şi liberalii din Râmnic. Astfel, reprezentanţi ai PSD şi Gheorghe Ioniţă, candidat PNL Vâlcea la europarlamentare, au sesizat BEJ-ul că "pe o distanţă de 500 de metri de secţiile de votare, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, în data de 24 noiembrie 2007, ora 7.00, se aflau încă banere, afişe electorale şi city light-uri electorale". În aceaşi zi, BEJ a hotărât înlăturarea acestor afişe din apropierea secţiilor de votare de către preşedinţii secţiilor de votare şi organele abilitate. Însă afişele n-au dispărut, demersul Luciei Barăscu de a scăpa de ele nu a prea avut succes. "Am avut mai multe contestaţii, dar oamenii nu prea înţeleg că nu avem capacitatea materială de a da noi toate afişele jos. Noi dăm hotărâri, iar executarea lor o impune legea. Am dat hotărâre la poliţie ca ei să ridice toate afişele de propagandă electorală pe o distanţă de 500 de metri, în jurul secţiilor de votare. Am trimis fax şi la primarul Mircia Gutău să dispună ridicarea acestor banere. Am atenţionat de vineri şi societatea Intermedia Sibiu SRL să ridice din scuarul Prefecturii un afiş electoral cu PLD. (...) L-am sunat personal şi pe domnul Petre Ungureanu de la PLD, care a zis că dă banerele jos, că o să vorbească cu societatea din Sibiu. Amenda pentru afişaj electoral e foarte mică, între 700 000 şi un milion de lei vechi, iar cei mai mulţi preferă să plătească amenda decât să dea panourile jos.", a declarat Lucia Barăscu.
Mircia Gutău, primarul Râmnicului, a fost primul care s-a conformat în ceea ce priveşte afişele electorale. Acesta a trimis pe teren o echipă de la Direcţia de Administrare a Domeniului Public (DADP) să rezolve problema. Pesediştii au reclamat imediat la Biroul Electoral Judeţean pentru referendum că au fost văduviţi de afişele de lângă CEC. Aceştia s-au plâns că doar afişele PSD au făcut obiectul excesului de zel din partea primarului. "În ziua de 24 noiembrie, ora 10.45, o echipă de salariaţi ai DADP din cadrul primăriei Râmnicu Vâlcea, condusă de domnul Ţucă Vasile, a procedat la ruperea şi dezlipirea afişelor electorale ale PSD. (...) Contactat telefonic de către reprezentantul PSD în Bej, directorul DADP Laurenţiu Teodorescu a declarat că această acţiune a fost comandată şi executată din dispoziţia primarului Mircia Gutău. (...) În situaţia în care veţi întâmpina dificultăţi în verificarea celor pe care vi le-am relatat, vom înţelege să vă punem la dispoziţie materiale probatorii necesare în soluţionarea anchetei.", se arată în sesizarea semnată de preşedintele PSD Râmnicu Vâlcea, Ion Tudor.
Candidatul PNL Vâlcea pentru Parlamentul European, consilierul local Gheorghe Ioniţă, a fost de două ori la BEJ. "Am făcut o revenire asupra neducerii la îndeplinire a hotărârii BEJ-ului decât în proporţie de 10 %, în sensul că doar panourile de pe soclu din Centru şi din parcarea Billa au fost îndepărtate. Au rămas în continuare panourile electorale din strada Mircea cel Bătrân, de lângă Asirom, de lângă Finanţe. Există un baner pe latura de sud a BCR. Am văzut câteva autoturisme ale PAS-ului în apropierea secţiilor de votare de la şcolile generale nr. 13, nr. 9. Am văzut panouri cu afişaj electoral în faţa Şcolii nr. 4 şi la Şcoala nr.5, în faţa Sălii de Sport din Râmnic. Este vorba de un principiu, este vorba de partidele care se bat cu pumnul în pipt în privinţa respectării legii. Marea dezamăgire e modul de soluţionare de la BEJ, nu am nici o dovadă că această hotărâre (interzicerea panotajului) a fost transmisă cui trebuie.", a spus liberalul.
La spitalul neuropshiatric din Drăgoeşti, bolnavii au putut vota iniţial doar pentru alegerile europarlamentare. Directorul spitalului a cerut urna mobilă doar pentru euroalegeri nu şi pentru referendum. În urma unei sesizări a reprezentanţilor Partidului Democrat, s-a cerut în cele din urmă şi o urnă pentru referendum. Conform legii, directorul spitalului avea obligaţia să solicite urna mobilă şi pentru referendumul pentru votul uninominal. În comuna Stoileşti, primarul a intrat în secţia de votare numărul 381 pentru "a duce materiale". Acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care BEC-ul a hotărât că primarul şi viceprimarul n-au ce căuta în secţiile de votare. Horia Horăscu, primarul din Prundeni a ieşit şi el pe stradă, în ziua votului, să cheme cetăţenii la vot. Din cele 10 persoane aflate în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, au votat doar şapte. O persoană nu avea acte de identitate, iar celelalte două nu aveau drept de vot pentru că fuseseră condamnate.
105 273 de vâlceni au ales să meargă să-şi dea votul pentru alegerea europarlamentarilor. Potrivit BEJ-ului pentru Parlamentul European (PE), numărul total al voturilor valabil exprimate a fost 100 112. În urma centralizării voturilor pentru alegerile la PE, PSD Vâlcea a obţinut 27,24 % din voturi. Pe locul doi s-a clasat PD cu 24, 12 %. Liberalii vâlceni au reuşit să se claseze pe locul 3 pe judeţ, cu 19,69 % din totalul voturilor valabil exprimate. Următorul clasat a fost PLD cu 7,92 %. Dintre partidele parlamentare, nu au trecut pragul electoral Partidul Conservator, care mai avea nevoie de 5 voturi pentru 5 % şi PRM Vâlcea care a reuşit să obţină 4,72 % din voturi. PNG Vâlcea a obţinut un procent de 4,02 %, iar PIN a reuşit să se claseze pe locul 8 cu 3,33%. De asemenea UDMR a obţinut în judeţul Vâlcea 333 de voturi (0,33 %), candidatul independent Ladislau Tokeş 358 de voturi, iar Partida Romilor Pro-Europa 601 voturi (0,6%). Ţărăniştii vâlceni au realizat un procent de 1,34%. Biroul Electoral Judeţean pentru referendum nu comunicase încă luni, ora 16.00, rezultatele finale pentru judeţul Vâlcea. BEJ-ul raportase o prezenţă la referendum de 24,29 %, duminică, la ora 18.00, în Vâlcea.
Alegerile pentru Parlamentul European şi Referendumul pentru votul uninominal ce au avut loc duminică în judeţul Vâlcea au provocat greaţă unora şi extaz altora. La primele ore ale dimineţii, pensionarii, cei mai vrednici alegători au dat fuguţa la urne pentru a-şi exercita dreptul la vot. Puţintel după ora 7.30, în cartierul Nord, din Râmnicu Vâlcea, la secţiile amenajate în incinta liceelor Pedagocic, Mecanic 2 şi Forestier se prezentaseră cel mult zece persoane la vot şi acestea făcând parte din categoria pensionarilor. Şi cei care au făcut parte din comisiile de votare şi-au exercitat dreptul de a vota, garantat de Constituţie, la primele ore ale dimineţii. Forfotă, ochi aţintiţi spre uşă şi mult tutun, cam aşa poate fi descrisă atmosfera din secţiile de votare din cartierul Nord. Aliniaţi pe holurile liceelor, membrii secţiilor de votare îi întrebau pe oameni unde domiciliază, în îndreptau spre secţia unde trebuiau să voteze şi îi pofteau politicos la cabinele de vot. Începând cu ora 9 au început să vină şi alegătorii într-un număr mai mare. Cei mai mulţi au venit la vot cu familiile. Tot la ora 9 a votat la Pedagocic şi ministrul secretar de stat Svetlana Preoteasa. Aceasta a intrat hotărâtă în prima secţie de votare, a întins buletinul şi a apoi a întrebat dacă acolo se votează pentru europarlamentare. Descoperind că era cât pe ce să voteze pentru uninominal, omul politic şi-a expirmat dorinţa să voteze doar pentru europarlamentare, şi-a luat buletinul şi a făcut cale întoarsă mergând la cealaltă secţie de vot. Şi Emilian Frâncu a votat la Şcoala Take Ionescu şi şi-a însoţit mama la vot. În jurul orei 11, au sosit pachetele cu mâncare pentru membrii comisiei. Foarte mulţi erau curioşi să vadă ce conţin pachetele venite din partea firmei care a câştigat licitaţia la Prefectură. Mulţi s-au dezumflat brusc la vederea anemicelor pungi ce conţineau alimente în valoare de 70 de mii lei vechi: un plic de cafea, unul de zahăr, două sanwichuri mici şi o sticlă de apă minerală. Membrii comisiilor de votare de la şcolile 9 şi 13 I-au trimis chiar un mesaj prefectului, Anuţa Handolescu prin care îi mulţumeau pentru masa caldă promisă şi neonorată.
Deşi se încheiase campania electorală pentru europarlamentare, unii membri din comisiile de votare au primit, sâmbătă seara, sms-uri de campanie de pe diverse numere de telefon cu mesajul “Votaţi Stolojan, votaţi împotriva corupţiei!”. În unele comune, reprezentanţii unor partide s-ar fi plâns prin dos că liberalii şi-ar fi făcut campanie cu pachete împrăştiate prin localităţi. O altă nemulţumire a venit partea unor membrii ai unei secţii de votare din cartierul Ostroveni. Aici, două zile la rând, un reprezentat al unui partid politic parlamentar a venit în stare de ebrietate. A fost atenţionat în repetate rânduri de către preşedintele secţiei de votare, iar duminică dimineaţa era mai treaz ca niciodată. Scântei au ieşit şi în momentul în care reprezentanţii PD şi-au vizitat colegii din secţiile de votare aducându-le un plăsoi de mâncare. Ciudoşii s-au plâns la partide că stau nemâncaţi, dând exemplul democraţilor. Tot cu mâncarea au avut probleme şi unii membrii din secţiile de votare care…ţin post. Aceştia susţineau că ar fi spus la instruire că ţin post şi li s-ar fi promis că li se aduce astfel de mâncare, numai că nu a fost aşa. Au fost şi câteva încercări timide de fraudare a alegerilor. În cartierul Nord, la una dintre secţiile de votare organizate în incinta liceului Mecanic 2, un bărbat a încercat să voteze de două ori, pe baza cărţii de identitate şi a cărţii de alegător. Noroc că unul dintre cei însărcinaţi să scrie listele a sesizat acest fapt şi l-a împidicat pe cetăţean să voteze de două ori. În cartierul Ostroveni, un bătrân a venit însoţit la secţia de votare. Însoţitorul a încercat să intre cu bătrânul în cabina de vot pentru a-l influenţa, dar a fost scos din incinta secţiei de votare imediat.
Imediat ce s-au închis urnele, la ora 21.00, şi s-a trecut efectiv la numărarea voturilor, la Prefectura Vâlcea şi în sala mare a Consiliului Judeţean au început să sosească delegaţii cu sacii plini cu buletinele de vot. Dacă la Referendumul din 19 mai, sala a devenit neîncăpătoare, la aceste alegeri nu mai aveai loc să arunci un ac în sală. Pentru că au existat două tururi de scrutin, unul pentru europarlamentare şi unul pentru votul uninominal, numărul delegaţilor s-a dublat. Nemâncaţi, transpiraţi, obosiţi, delegaţii şi-au păzit cuminţi sacii cu buletinele de vot până la predare. Degeaba s-a făcut apel către delegaţi să lase sacii şi doar preşedinţii de comisii în sală, că nimeni nu s-a mişcat. Pentru ca preluarea voturilor şi a materialelor care au rămas să nu mai fie făcută la judecătorii, Prefectura a organizat puncte de primire a buletinelor de vot în garajele Consiliului Judeţean Vâlcea. O mulţime de poliţişti şi jandarmi mişunau în faţa sediilor Prefecturii şi a CJ, iar străzile au fost blocate pentru a nu se crea busculade. Parcarea de la Billa a devenit neîncăpătoare pentru microbuzele şcolare care au transportat delegaţii şi buletinele de vot din tot judeţul. Un poliţist zelos s-a gândit să ne dea o lecţie şi ne-a ligitimat susţinând că l-am fotografiat lângă un microbuz fără a avea acordul său. Habarnistul a uitat că se afla în exerciţiul funcţiunii şi că e plătit din bani publici să-şi facă treaba. Atât s-a ofuscat poliţistul că a vrut să-I arătăm poza. Ca un adevărat VIP prins de paparazzi, poliţistul zelos a cerut să fie ştearsă poza din aparat deşi, culmea, era fotografiat din spate. Dornici să plece acasă cât mai repede, judecători, avocaţi, jurişti, cadre didactice s-au împins, s-au înjurat şi s-au bruscat pentru a prinde un bon de ordine cât mai în faţă. Nimeni nu a mai ţinut cont de profesie, vârstă, clasă socială, ci toţi s-au bulucit să scape cât mai repede de corvoadă. Duminică seara, reporterii Radical de Vâlcea au făcut un tur al organizaţiilor judeţene a partidelor politiuce vâlcene. Am observat tristeţe în rândul conservatorilor şi al democraţilor, deşi la nivel naţional aceştia din urmă sunt pe primul loc. Distracţie şi veselie la PNL, unde staff-ul de campanie culegea informaţiile din teren şi se bucura pentru fiecare procentaj mare obţinut de PNL în vreo comună. La PSD, Dumitru Persu şi Iulian Comănescu calculau voturi şi încinseseră telefoanele, dar erau încântaţi că “le-au tras-o” adversarilor. Carla Vasilescu
Alegerile pentru Parlamentul European au reprezentat un test pentru majoritatea partidelor politice de pe eşicherul politic românesc. Partidul Iniţiativa Naţională (PIN), un partid tânăr şi plin de speranţe, a obţinut la nivel naţional un procentaj de 2,43% din numărul total de voturi valabil exprimate la alegerile europarlamentare, conform datelor parţiale furnizate de Biroul Electoral Central pentru ora 15 (n.r luni). La nivelul judeţului Vâlcea, PIN-ul a obţinut 3,33% din sufragii, 3334 de persoane votând lista acestui partid pentru europarlamentare. “Nu este o tragedie. Chiar mă declar mulţumit de procentajul obţinut pentru judeţul Vâlcea. Având o organizaţie tânără, proaspăt formată, fără o structură dezvoltată ca a altor partide, totuşi am fost votaţi. Demisia lui Cosmin Guşă din funcţia de preşedinte al partidului este o demisie de onoare. Este perfect normal gestul domniei sale, deoarece un partid care se respectă şi are un lider precum Cosmin Guşă procedează cu eleganţă şi îşi asumă răspunderea. Oricum vor fi organizate alegeri pentru şefia partidului.”, a declarat Veronel Rădulescu, preşedintele PIN Vâlcea.
Candidatul judeţului Vâlcea la europarlamentare pe lista PNL, Svetlana Preoteasa s-a declarat mulţumită de rezultatul obţinut de partidul său la acest tur de scrutin. “ Alegerile europarlamentare şi Referendumul pentru Votul Uninominal au fost prost organizate de către prefectul Anuţa Handolescu. În foarte multe comune nu s-au folosit şcolile, deşi erau reabilitate, având spaţiu şi căldură şi s-au preferat săli neîncălzite din căminele culturale, unde erau ambele secţii de votare. PLD-ul a primit foarte multe voturi din partea PD-ului, singurul scop fiind decredibilizarea PNL-ului în faţa electoratului. PNL-ul a scos un rezultat foarte bun în Vâlcea, dar şi la nivel naţional. Echipa de campanie din judeţul Vâlcea merită toate felicitările din partea Biroului Judeţean pentru că ne vom clasa printre primii pe ţară”, a declarat Svetlana Preoteasa, ministru secretar de stat în MEC şi candidat la europarlamentare din partea organizaţiei Vâlcea.
MKPortal M1.1 Rc1 ©2003-2005 All rights reservedPagina generata in 0.03084 secunde cu 12 queries