Editorial 

"Cine nu are bătrâni să-şi cumpere!", aşa sună o zicală românească. E valabilă şi în cazul părinţilor. Rudele ţi le dă Dumnezeu, nu ţi le alegi tu. Buni sau răi sunt părinţii noştri. Există oameni care ştiu să-şi crească odraslele într-un mod exemplar, iar la bătrâneţe copiii le sunt de un real folos, dar sunt şi părinţi care nu ştiu să fie părinţi. Din păcate, oamenii sunt dificili, iar în societatea românească nu e de ajuns să dai viaţă unui copil pentru a te numi părinte. Tot o vorbă românească spune "Nu îţi e părinte cine te face, ci cel care te creşte!", iar în acest caz părerile sunt împărţite. Indiferent cum am pune problema tot vor exista voci care să aducă argumente pro şi contra acestei zicale. Ideal ar fi să ne iubim părinţii, aşa cum sunt ei, fără a le pretinde prea multe în schimb, dar există puţine cazuri în care se întâmplă aşa. Prea puţine cupluri se hotărăsc să conceapă mai mult de un copil. Viaţa dură, greutăţile cotidiene şi mulţi alţi factori au făcut ca în ţara noastră natalitatea să scadă simţitor. În schimb suntem campioni la dat în cap, tranşat neveste, violuri şi alte atrocităţi. Şi procesele de adopţie s-au schimbat simţitor, iar un cuplu se satură de aşteptare până îşi ţine în braţe bebeluşul adoptat. Totuşi, şi în aceste condiţii grele de trai, sunt convinsă că ar trebui să ne respectăm mai mult părinţii. E perioada sărbătorilor de iarnă şi mă gândesc cu tristeţe la copiii din centrele de plasament. Fiecare pui de om, care îşi cunoaşte sau nu părinţii şi locuieşte într-o astfel de instituţie, suferă. Aceşti copii tânjesc după atingerea mamei, după o vorbă bună, după o mângâiere. Nimic pe lumea asta nu poate înlocui o mamă, indiferent cum se comportă aceasta. Prea puţini înţeleg suferinţa unui copil obligat să trăiască departe de mamă. Un călugăr mi-a spus odată că, copiii orfani sunt ocrotiţi de Dumenezeu şi că suferinţa este dată omului de acelaşi Dumnezeu. E greu totuşi pentru un copil să înţeleagă de ce trebuie să sufere şi să tânjească după mama sa. Doar cei care au rămas fără un părinte sau nu au niciunul lângă ei cunosc aceste sentimente. Aşadar, toţi cei care au părinţii în viaţă şi nu ştiu să preţuiască clipele petrecute alături de aceştia, ar trebui să se gândească de două ori înainte de a-i renega, judeca sau răni. E mai greu să rămâi singur fără voia ta, decât să-ţi îndepărtezi singur părinţii. E perioada sărbătorilor, toţi ar trebui să fim mai buni şi mai înţelegători. Iubiţi-vă părinţii şi bucuraţi-vă de ei cât sunt în viaţă!!!
Carla Vasilescu