Editorial

Campaniile pentru ajutorarea copiilor, în general, sunt extrem de multe. Zilnic începe câte o nouă campanie la televizor, iar câte o vedetă îşi asociază numele şi imaginea cu aceste evenimente. Oamenii donează bani, sună pentru teledoane sau trimit prin poştă. Nimic nu îi opreşte să creadă într-un om care le spune că sms-ul sau apelul lui va salva de la foamete şi sărăcie o viaţă. De cele mai multe ori cei care donează bani sunt oamenii simplii, care din salariul lor amărât sau din pensia mizeră rup o bucăţică pentru a le da şi altora. Unul dintre cei care “dă cu banul” cum spun unii este Gigi Becali. Mult hulitul om de afaceri chiar donează bani. Partea proastă este că nu prea e sfătuit cum trebuie şi am înţeles că e destul de influenţabil. Că îşi face campanie sau nu, asta nu mai interesează pe nimeni dacă atunci când I se cere ajutorul îl acordă. Şi chiar are de unde. Dar nu l-am auzit niciodată pe Tăriceanu, Geoană sau Băsescu să-şi bage mâna în visterie şi să dea la săraci sau bolnavi. E foarte adevărat că nevestele lui Geoană şi Tăriceanu sunt implicate în campanii şi fundaţii de binefacere, dar pe ei ca politicieni nu I-am văzut. Sau poate fac şi nu vor să se ştie, dar nu prea cred acest lucru. În schimb, rămân consternată la exemplele de pe plaiurile vâlcene. Edilul şef al Râmnicului mă uimeşte pe zi ce trece. Nu sapă bine o groapă ADP-ul că a şi chemat televiziunile şi presa scrisă să consemneze marele eveniment. Omul ăsta nu face nimic fără să se laude. Câteodată am impresia că I-au murit lăudătorii că prea îşi scoate în faţă realizările cu fiecare ocazie. Eu înţeleg că trebuie să-şi refacă imaginea şifonată în urma “vacanţei” de la Colibaşi, dar de cele mai multe ori dă în penibil. Omul de rând se satură să tot vadă pe unde citeşte sau se uită de realizările măreţe ale lui Gutău. Nu zic că nu a făcut nimic, a făcut! Se vede că e preocupat, dar ne sufocă mereu cu laudele de sine şi are o atitudine de latifundiar. Dar nu mai e mult până la sărbători. Toţi politicienii îşi aduc aminte de năpăstuiţii sorţii, de copiii orfani şi de bătrânii din azile. Să vedeţi coadă la aceste instituţii pentru împărţirea pachetelor. Şi cum nici o secundă nu trebuie să se scurgă fără a fi imortalizată, dragii noştri politicieni stau la pozat şi filmat ca la zoo. Este foarte trist, dar din păcate extrem de adevărat. A ajuns în România ca nici o faptă bună să nu treacă neprezentată publicului. Dar îmi doresc să trăiesc clipa în care un singur om politic măcar să vină la tv în faţa alegătorilor şi să recunoască cinstit cum a făcut el sau ea muntele de bani care îi asigură un trai luxos şi o pensie fără griji. Din păcate nu sunt optimistă în acest caz şi cred că nu voi apuca această zi. Ia bănuţul, neamuleeee!